Blog

Ordine tot mai clară după cursele de la București

Cea de-a patra etapă a Romanian Karting Masters a avut loc la București și a cristalizat ierarhiile la vârf, definind aspirațiile piloților pentru faza decisivă a sezonului.  

Ce s-a întâmplat la București, categorie cu categorie?

PROMO KM

Rezultate finale: Toți cei 13 concurenți ce au evoluat în runda precedentă pe traseul de la Târgu Secuiesc s-au revăzut pe grila de la București, unde Patrick Nicolae Unchiașu a fost cel mai rapid în calificări și a câștigat prima cursă, după care Bogdan Moise-Petu s-a impus în cea de-a doua, iar Mathias Voicu în ambele manșe de duminică. 

Plutonul categoriei i-a mai inclus pe Filip Unchiașu, Noah Iosif, Ianis Dinu, Martin Crasovschi, Filip Alexandru Nica, Ayaan Costin Perifan, Petru Sebastian Enache, Dimitri Ionescu, Aris Gabriel Stanciu și Alex Roșu. Aceștia au reprezentat cluburile Real Racing și Drinago Racing.

MICRO ROK

Podiumul etapei:

  1. Mara Irina Vinț (MIV Motorsport/Energy Corse/Vortex/Levanto) 86p
  2. Stelian Guli (Superkart Racing Team/Birel ART/Vortex/Levanto) 74p
  3. Alin Ioan Bălan (Formula K RO/Formula K/Vortex/Levanto) 69p

Rezultate finale:  Trei dintre cei patru câștigători de curse din runda precedentă – Matvei Cotorobai (BRT), Aron Goncz (CSSK) și Jason Gorea (Real Racing) au absentat de această dată, însă au revenit alți patru piloți care nu luaseră startul la Târgu Secuiesc. Printre aceștia se numărau Stelian Guli (Superkart Racing Team) și Mara Irina Vinț (MIV Motorsport), care obținuseră deja victorii în 2026 la Prejmer. În mod firesc, aceștia s-au implicat din nou în bătălia pentru victorie. Guli a câștigat prima manșă, Vinț a trecut prima linia de sosire în ambele curse de duminică, iar Vladimir Fiscuci (Real Racing) a celebrat primul său succes stagional și intră hotărât în lupta pentru titlu. 

Clasament general după 4/6 etape:

  1. Alin Ioan Bălan 249p
  2. Stelian Guli  229p
  3. Vladimir Fiscuci  209p

MINI ROK

Podiumul etapei:

  1. Igor Aron Răcianu (CSSK/Intrepid/Vortex/Levanto) 74p
  2. Adam Predescu (BRT/Lenzo Kart/Vortex/Levanto) 60p
  3. Adam Diaconu (Gulstar Racing/KR/Vortex/Levanto) 60p

Rezultate finale:  Într-o categorie atât de echilibrată, rar ne este dat să raportăm trei pole position-uri consecutive (pe circuite diferite!) pentru același pilot, însă aceasta a fost performanța realizată de Igor Aron Răcianu (CSSK). Avea să fie baza pentru câștigarea etapei, de vreme ce s-a impus în două dintre cele patru manșe.

Nicolas Stoica-Gallegos (Drinago Racing) a obținut prima victorie din an, iar Adam Diaconu (Gulstar Racing) a câștigat ultima cursă de duminică, păstrându-și astfel șansele intacte într-o luptă pentru titlu ce-i mai include pe Răcianu, Andreas Drugău (Gulstar Racing) și Teodor Licu (Formula K RO).

Clasament general după 4/6 etape:

  1. Andreas Drugău  275p
  2. Igor Aron Răcianu  270p
  3. Adam Diaconu  260p

JUNIOR ROK

Podiumul etapei:

  1. Matvei Cupnîi (Gulstar Racing/KR/Vortex/Levanto) 95p
  2. Adrian Gane (JMS Perofrmance/DR/Vortex/Levanto) 69p
  3. Marc Moia (Toka Racing/Birel ART/Vortex/Levanto) 65p

Rezultate finale:  Matvei Cupnîi (Gulstar Racing) a fost aproape de a marca o etapă perfectă, doar o penalizare survenită în manșa a treia împiedicându-l să plece de la București cu 100 de puncte din tot atâtea posibile. Chiar și așa, am avut parte de confirmarea formei de la Târgu Secuiesc în cazul său, încă din calificări fiind vizibil un avantaj considerabil (0.442s).  

Astfel, deși Marc Moia (Toka Racing) a moștenit acea victorie de manșă, pierderea de puncte în raport cu Cupnîi determină schimbarea liderului în clasamentul general, într-o etapă în care s-a mai evidențiat Adrian Gane (JMS Performance), de trei ori pe podiumul de manșă din patru ocazii.

Trofeul Junior Lady ROK a fost mai disputat ca oricând, cu 5 combatante. Maria Lăcan (CSSK) a fost laureata, în fața Alessiei Iacomi (Vidi Top Sport) și a Isabelei Lascu (Formula K RO).

Clasament general după 4/6 etape:

  1. Matvei Cupnîi  300p
  2. Marc Moia  271p
  3. Vladimir Cozma  214p

SENIOR ROK

Podiumul etapei:

  1. Celik Zuran Mambet (Formula K RO/Formula K/Vortex/Levanto) 86p
  2. Victor Nedelcu (Toka Racing/Birel ART/Vortex/Levanto) 70p
  3. Laurențiu Mardan (Roadrunner/Tony Kart/Vortex/Levanto) 54p

Rezultate finale:  Doi piloți au ieșit la rampă în această etapă, luptându-se pentru supremație între ei. Celik Mambet (Formula K RO) și Victor Nedelcu (Toka Racing) au alternat în avanposturi, fiecare dintre aceștia câștigând câte două curse. Când s-a tras linie la finele weekendului, decisiv a fost abandonul lui Nedelcu din prima manșă, de vreme ce Mambet a strâns puncte de loc 2 sau 3 când nu s-a impus. Totuși, Nedelcu păstrează un avans considerabil în clasamentul general, de vreme ce Mambet a ratat etapa a doua. Musafirul obișnuit al verii, Laurențiu Mardan, a fost o nucă tare pentru obișnuiții campionatului, reușind să urce pe treapta a treia a podiumului.

Clasament general după 4/6 etape:

  1. Victor Nedelcu 310p
  2. Celik Zuran Mambet 219p
  3. Rareș Constantin Fiscutean  203p

Rezultatele complete și alte informații utile sunt disponibile pe site-ul oficial al competiției. Vizitați și paginile de facebook și Instagram ale seriilor Karting Masters. Următoarea etapă va avea loc pe 31 iulie-2 august la Bacău.