Blog

Jercan și Ion, eroii etapei RKM de la București

Seria de victorii a lui Patrick Săliștean (Autosally) s-a încheiat la cota 6, în momentul în care prima finală de la București i-a revenit celui mai apropiat adversar, Răzvan Ciobanu (Drinago Racing) pentru doar șapte zecimi de secundă. Săliștean s-a revanșat însă duminică, reușind să câștige ambele curse și să se desprindă la 35 de puncte în clasamentul general Micro ROK. Dacă până la această etapă era deschisă bătălia pentru treapta a treia a podiumului, de această dată în toate cele trei curse Robert Pulbere (Formula K RO) a ocupat această poziție, urcând pe 3 și-n ierarhia sezonului. Antonia Vidican (Vidi Top Sport) a obținut trofeul Micro ROK Lady.

Surprizele s-au ținut lanț la categoria Mini ROK în etapa de la București. Mai întâi, Tudor Jercan (Formula K RO) l-a învins pe coechipierul David Nicolaie la fotofinish, ecartul confirmat fiind de numai nouă miimi de secundă! În cursa a doua, Jercan a plecat modest și a fost atacat pe interiorul primului viraj de un adversar, kartul său fiind trimis într-o serie de tonouri ce au dat emoții tuturor. Manșa i-a revenit lui Nicolaie, ceea ce l-a făcut pe Jercan să strângă din dinți odată ce a primit acceptul medicilor și să concureze în cea de-a treia cursă pentru a-și apăra poziția la general. Cursa a fost câștigată de Alexandru Nechifor (Jacques Motorsport), însă Jercan a revenit prin pluton de pe ultima poziție până pe 3, devansându-l inclusiv pe Nicolaie.

După cinci victorii la rând la categoria Junior ROK, Kevin Vlăsceanu (Toka Racing) a fost stopat în prima manșă a etapei de către Luca Paul Viisoreanu (Real Racing), însă a doua zi Vlăsceanu a răspuns prin adjudecarea ambelor curse, ceea ce-l face să aibă un avans confortabil în clasamentul general. O penalizare de trei secunde a împiedicat-o pe Zoe Florescu-Potolea (Real Racing) să celebreze primul său succes stagional. Categoria Senior ROK a stat sub semnul dominației lui Costin Tudor Ion (Real Racing), care a obținut maximum de puncte în această etapă, la fel cum o făcea și la Târgu Secuiesc. Astfel, Andrew Denis Boriceanu (Drinago Racing) se tot îndepărtează în clasament, în timp ce Bogdan Irimia (Drinago Racing) s-a impus în cadrul subcategoriei Gold.

Categoria Rookie C60 a rescris calculele, de vreme ce primii doi din clasamentul general nu au încheiat vreo manșă de la București pe primele două poziții. David Valentin Gheorghe a câștigat două curse, iar David Botond s-a impus în premieră, ceea ce face ca grupul Drinago Racing să fie tot mai strâns și, cel mai probabil, acest titlu să fie ultimul ce se va decide. La Promo KM am avut trei câștigători diferiți - Valeriu Gabriel Sescu-Ursu (Drinago Racing), Vlad Andreas Pop (Autosally) și Radu Băsescu-Pricop (Real Racing).

Liderul categoriei KZ, Alexandru Iancu (Real Racing), l-a învins în prima cursă de sâmbătă pe Roberto Lucaccioni (Jacques Motorsport), cei doi rulând în aceeași ordine și la mijlocul manșei secunde, când a venit ploaia și i-a împins la greșeală. Raul Pop (Jacques Motorsport) a profitat și i-a surclasat, apoi cea de-a treia cursă a fost iarăși pe uscat și doar o penalizare de 10 secunde pentru startul anticipat al lui Lucaccioni i-a permis lui Pop să urce pe 2 în urma lui Iancu, autor al celei de-a șasea victorii stagionale. Subcategoria Gold l-a avut drept învingător pe George Guli (Superkart Racing Team). Avansul lui Iancu în clasamentul general este de 42 de puncte înaintea etapelor de la Prejmer, ce se vor disputa în weekenduri consecutive ale lunii iulie.