SUPERCUP: 275 de tururi în sens antiorar
Pole position: Racing Expert 1:12.922
Rezultate finale: Prima oră a stat sub semnul ritmului impus de Mihai Drăgan, noul recrut al echipajului Racing Expert. Acesta a rulat constant, fiind totodată ajutat de luptele purtate de adversarii de la categoria sa, prin care aceștia s-au încetinit reciproc. Daniel Vonica (Red Motor Racing Team) și-a croit drum prin pluton după problemele cu care s-a confruntat în turul inaugural, iar coechipierii Andrea Raimondi și narcis Moldovan au continuat munca sa și au început să construiască un ecart consistent în fruntea cursei. Cum rivalii direcți de la Racing Queen au fost nevoiți să-și anticipeze opririle la standuri, bătălia s-a purtat de la distanță timp de mai bine de două ore. Abia în ultimele 30 de minute, când echipajul Red Motor Racing Team și-a efectuat ultimele două opriri obligatorii din totalul de 7 a devenit evident faptul că avansul construit nu era suficient, Raimondi ieșind la câteva secunde în urma noilor lideri. Astfel, Racing Queen (Cătălin Cancel, Ovidiu Cancel și Mario Motica) ajung la 2 victorii din 2 în acest sezon și 4 din 5 în istoria EKM, aceasta fiind cea mai strâns disputată. În acest sens, trebuie semnalat și ritmul excelent arătat de Banat Karting Team, care au completat podiumul categoriei cu același număr de tururi parcurse ca și primii doi - 275, Adrian Cacovean semnând cel mai rapid tur al cursei în 1:12.497. Racing Expert s-au clasat pe poziția a patra, la două tururi în urma învingătorilor, iar echipajul 4FUN (Edwin Keleti, Mihai Beldie, Luca Viișoreanu, Alex Iancu și Mario Pîrvulescu) și-a asigurat nu doar o doză sănătoasă de distracție, ci și bazele unui material video ce va spune întreaga poveste a unei asemenea competiții.
- #20 RACING QUEEN 275 tururi CANCEL CATALIN / CANCEL OVIDIU / MOTICA MARIO
- #13 RED MOTOR RACING TEAM 275 tururi MOLDOVAN NARCIS / RAIMONDI ANDREA / VONICA DAN
- #8 BANAT KARTING TEAM 275 tururi PIRLOGEA OVIDIU / CACOVEAN ADRIAN / KOMIVES MARIUS
Cel mai rapid tur: Adrian Cacovean - #8 BANAT KARTING TEAM - 1:12.497 (61.57 Km/h)