Skat Kart aduce învingători în premieră
Rapidul circuit de la Târgu Secuiesc a fost gazda etapei a doua a International Karting Masters, unde Andreas Drugău și Raul Teodor Secară au reușit să bifeze runde perfecte, cu trei victorii din trei. Liderii categoriilor cu motoare Vortex/ROK au avut parte de cel puțin câte o surpriză în manșele din acest weekend.
Categoria Promo KM a stat sub semnul ritmului impus de Andreas Drugău (Formula K RO). Hotărât să nu-i scape nimic în actuala campanie, acesta s-a desprins de fiecare dată de plutonul urmăritor și a ajuns la cota 6 în ceea ce privește manșele adjudecate. Vlad Andreas Pop (Autosally) a fost cel mai apropiat urmăritor și s-a clasat de fiecare dată pe podium, în timp ce Eduard Liviu Poptean (Real Racing) continuă să progreseze, iar Eric Berbecel (Drinago Racing) a încheiat al treilea în ultima cursă a weekendului.
Dacă Robert Pulbere (Formula K RO) a dominat categoria Micro ROK la Prejmer, revenirea lui Raul Teodor Secară (Autosally) în campionat a reprezentat un ferm răspuns. Acesta a câștigat toate manșele pe Skat Kart, iar scorul victoriilor este acum 3-3 între cei doi. În clasamentul general, însă, cel mai apropiat urmăritor al lui Pulbere este Ioan Alexandru Buturean (Autosally), care a redus ecartul la doar 13 puncte în urma prestațiilor de la Târgu Secuiesc. În clasamentul Micro ROK Ladies, Antonia Vidican (Vidi Top Sport) a avut trei curse solide, prin care și-a consolidat prima poziție.
Alexandru Valentin Hendrich (Autosally) a fost performerul etapei la cea mai populată categorie, Mini ROK. Cu două victorii și un loc 3, acesta i-a devansat pe Alexandru Rad (Formula K RO) și pe Patrick Săliștean (Autosally). În clasamentul general, Rad se bucură un avans de 16 puncte în raport cu coechipierul David Nicolaie înaintea etapei decisive de la București. Ruxandra Cozma (Real Racing) a învins-o pe Ana Clara Atudosiei (Autosally) în manșele de la Târgu Secuiesc și s-a apropiat de aceasta în ierarhia trofeului Mini ROK Ladies.
La categoria Junior ROK, Luca Paul Viișoreanu (Real Racing) a continuat seria victorioasă de la Prejmer în primele două manșe. A fost însă învins de Zoe Florescu Potolea (Real Racing) în ultima cursă a weekendului la finele unei dispute entuziasmante, într-un pluton foarte echilibrat din punct de vedere valoric. Toți cei cinci concurenți au celebrat podiumuri în IKM, fiind notabilă adaptarea lui David Ciureanu (Autosally) la o categorie în care adversarii au rulat tot sezonul cu aceste karturi.
Alexandru Iancu (Real Racing) a trecut primul linia de sosire în toate cele trei manșe de la KZ la Târgu Secuiesc, însă a pierdut cea de-a treia victorie la verificările tehnice. Astfel, etapa i-a revenit lui Costin Tudor Ion (Real Racing), în fața lui Iancu și a lui Andrei Pielescu (Jacques Motorsport). Cei trei se află pe primele trei poziții și la general, în timp ce Gianluigi Franceschini (Real Racing) conduce în cadrul subcategoriei Gold.
Finala sezonului IKM, unde se vor decide toate titlurile, va avea loc la București în perioada 29-31 octombrie și va putea fi urmărită în direct pe postul de televiziune PRO X.