International Karting Masters: Înscrierile sunt deschise!
Din dorința de a asigura un cadru cât mai propice pentru progresul tinerilor kartiști, universul Karting Masters propune un concept adițional începând cu acest sezon. International Karting Masters cuprinde trei weekenduri de curse, în care protagoniștii pot testa apele pentru ceea ce urmează în 2022, având oportunitatea de a mai face un pas în evoluția lor prin schimbarea categoriei.
Prima reuniune are loc la Prejmer, în perioada 6-8 august, unde cuvântul de ordine va fi ”debut” la fiecare dintre cele șase categorii propuse. Ca de obicei, vor fi copii care fac pasul de la pregătiri și tabere de karting înspre prima lor competiție la categoria Promo. Doi dintre cei mai rapizi de la această categorie au făcut însă pasul în această vară înspre Micro ROK: mai întâi Radu Băsescu-Pricop (Real Racing), acesta fiind urmat acum de către Valeriu Gabriel Sescu-Ursu (Drinago Racing). Ioan Alexandru Buturean (Autosally) revine la această categorie, fiind de această dată favorit după ce primii doi din sezonul recent încheiat al Romanian Karting Masters fac acum tranziția către Mini ROK - Patrick Săliștean (Autosally) și Răzvan Ciobanu (Drinago Racing).
Junior ROK propune numele cu care ne-am familiarizat - toți adversarii campionului Kevin Vlăsceanu din finala RKM au confirmat prezența la Prejmer, în timp ce la Senior ROK tronul rămâne gol odată cu debutul lui Costin Tudor Ion (Real Racing) la categoria KZ, acolo unde se va duela cu campionul en-titre, Alexandru Iancu (Real Racing), dar și cu Mihai Rareș Muncean (Real Racing). Șapte prezențe feminine au fost deja confirmate pe lista de înscriere a primei etape.
Sezonul programează trei reuniuni pe circuitele de referință din România: Prejmer, Târgu Secuiesc și București, iar cursele vor beneficia de transmisiune directă.